Beneficiarii
direcţi ai proiectului au fost 40 de elevi din liceele reşiţene, iar scopul său
a fost derularea unei
campanii de informare care să contribuie la creşterea gradului de conştientizare,
în rândul elevilor de liceu din municipiu, asupra riscurilor referitoare la
consumul de droguri şi plante etnobotanice.
Astăzi,
3 aprilie 2012, la sediul Bibliotecii Judeţene a avut loc întâlnirea ce
marchează finalul proiectului, prilej cu care, cele mai reuşite eseuri/clipuri
antidrog, create de grupul ţintă, au fost premiate.
Spre „surprinderea” elevilor, premiul ce încununează munca lor, depusă în acest proiect, a constat într-un volum din seria „Jurnalul Naţional”. După lecturarea cărţii, tinerii vor crea poveşti digitale, aceasta fiind o sarcină de final de proiect.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu