marți, 15 noiembrie 2011

DE CE?

Consumul de droguri este strâns legat de problemele de viaţă, de întrebările, de căutările adolescentului şi ale tânărului. Studiile de specialitate, privind profilul psihologic al consumatorului, converg către o concluzie care nu trebuie să scape nicicând atenţiei părinţilor: tânărul consumator prezintă o structură psihică fragilă, marcată de lipsă de încredere în sine, puternice accente depresive, absenţa unui scop în viaţă pentru care să merite să lupte.

duminică, 6 noiembrie 2011

DE UNDE?

Într-un studiu efectuat de organizaţia "Salvaţi copiii", în 2001, în rândul liceenilor bucureşteni, arată că principalii furnizori şi iniţiatori în consumul de droguri au fost: în 74,2% din cazuri prietenii sau cunoştinţele, peste 11% din consumatori şi-au procurat substanţe din apropierea şcolilor, 7,52% din baruri şi discoteci, iar 7,13% de pe terase.
S-a constatat o legătură extrem de clară între tipul de muzică ce se ascultă într-o anumită locaţie şi drogul solicitat.

vineri, 4 noiembrie 2011

CINE?

Media de vârstă a consumatorilor de droguri este în continuă scădere (de la 18 - 22 de ani în 1997 la 15 - 18 ani în prezent). Consumatorii provin din toate mediile sociale. Caracteristica esenţială însă este aceea a provenienţei lor din mediile familiale problematice: familii destrămate, familii în care consumul de alcool, tutun, medicamente este unul normal, obişnuit.